Planuri de weekend? Ce spuneți de un show gastronomic live cu tematică – ediția de primăvară la Zaga Zaga?
Vă invităm cu drag în satul de vacanță din Delta Siretului, în cadrul Restaurantului „La Iaz” de lângă piscină, pentru a vă bucura de aer curat, peisaje minunate și preparate delicioase după următorul program:
Sâmbătă, 9 aprilie 2022
Tematica culinară: preparate de casă afumate proaspăt din carne de porc
Vedetele: ciolanul afumat și coasta afumată
Sâmbătă, 16 aprilie 2022
Tematica culinară: preparate din pește proaspăt produs în ferma proprie
Vedeta: gulașul de sturion la pirostrie
Duminica de Florii, 17 aprilie 2022
Tematica culinară: Sărbătoarea sturionilor și a borșului pescăresc: Piața de Pește Zaga Zaga