
Zaga Zaga Festival – seri de muzică bună
Sâmbătă, 24 mai, continuăm serile cu muzică bună și vă invităm la un concert plin de emoție și de energie bună. Alexandra Ușurelu revine cu mare bucurie la Zaga Zaga pentru a cânta și a ne încânta.
Seara va începe la ora 19:00, iar concertul se va desfășura în aer liber, în zona „Vama” (La Camioane) din cadrul Zaga Zaga Sat.
„Concertul din 24 Mai este pentru mine o sărbătoare mult așteptată. Am o poftă imensă să trăiesc seara de 24 mai cântând sub cerul liber, în mijlocul naturii, pentru toți cei care au păstrat muzica și sufletul meu aproape. De când am devenit mama a doi copilași, inima mea bate mai adânc, mai plin, iar brațele mele s-au umplut de o iubire nouă, gata să fie împărtășită. Vocea mea, spiritul meu, parcă n-au fost nicicând mai vii, mai clare. Abia aștept concertul din 24 mai, unde am să povestesc tuturor ca mine și-am să-i mulțumesc pe cei ce-i iubesc.” – declară Alexandra.
Bilete
Biletele se achiziționează în avans, exclusiv online: https://bilete.zagazaga.ro
- 35 lei – acces general
*Copiii cu vârsta de până în 10 ani au accesul gratuit.
- 50 lei – în ziua evenimentului, la intrare.
- Oaspeții cazați în acea perioadă beneficiază de acces gratuit.
Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm de o zi specială și de o seară cu muzică bună!
Despre Alexandra Ușurelu
Vocea și personalitatea Alexandrei Ușurelu au trasat pentru cunoscătorii muzicii de calitate conturul unui artist singular în muzica românească, ale cărui concerte sunt de neratat.
O poveste de real succes a muzicii independente din România, Alexandra Ușurelu a reușit în numai câțiva ani să evolueze de la concerte cu câteva zeci de spectatori pe scenele de club, la turnee sold-out cu band și orchestră privată în sălile de teatru din toată țara, aceasta dezvoltând o tradiție din a prezenta conținut artistic an de an mai dezvoltat, cu producții de concert complexe, comparabile cu ale celor mai cunoscuți artiști mainstream, pe scenele filarmonicilor și ale teatrelor naționale, uneori cu mai multe concerte vândute integral în aceeași zi.
Alexandra a lansat până în prezent albumul de studio „La capătul lumii” (2014), DVD-ul „Simfonic Pur” (2016), filmat live la primul său concert susținut la Teatrul Național din București, și albumul de studio „Fata care chiar există” (2022). Primul său album, „La capătul lumii”, a fost triplu nominalizat de către Societatea Română de Radiodifuziune în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Galei Premiilor Muzicale Radio România, la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun album”, „Cel mai duet” (pentru „Ceva se întâmplă cu noi” ft. Mircea Vintilă).
Colaborările sale cu artiști ai muzicii folk (Mircea Vintilă, Dinu Olărașu, Mircea Rusu, Narcisa Suciu) sau pop (Cornel Ilie/VUNK, Dan Byron etc) au expus muzica și universul său artistic unui public divers și larg, iar sutele de concerte susținute până în prezent au transformat-o într-o artistă singulară în muzica românească, nu numai datorită stilului și talentului său muzical, dar mai ales grație naturaleței sale și a versurilor influente, reverberante în sufletul ascultătorilor.
Pentru al doilea său album, intitulat ”Fata care chiar există” și lansat la începutul anului 2022, Alexandra Ușurelu a abordat teme și subiecte puternice, toate având o poezie modernă ce depășește tematicile din muzica pop actuală, o poezie îmbrăcată cu sonorități fine, de muzică clasică, jazz clasic sau sonoritățile esențiale ale muzicii folk, readuse în actualitate și reinterpretate. Albumul este înregistrat cu band-ul său format din muzicieni remarcabili ai scenei de jazz și cu orchestră de coarde. Integrarea unei orchestre de coarde în muzica sa a început cu mai mulți ani în urmă, orchestra nefiind doar o extensie de fast și sonoritate pentru niște cântece de muzică pop, ci parte integrantă a întregului concept muzical pus în scenă de Alexandra.
„Albumul Fata care chiar există oferă o experiență sinestezică a simțurilor, nu numai o audiție impecabilă. Sunt cântece rulate timp de mai mulți ani în concerte, aranjate pentru band și orchestră de coarde, o experiență sonoră foarte diferită de oferta muzicii pop, dar ușor de înțeles și dezirabilă pentru orice consumator de artă care preferă să își caute singur muzica pe care o ascultă”, spune Bobby Stoica, compozitor și producător muzical al albumului „Fata care chiar există”.
Alexandra Ușurelu este o prezență constantă în stagiunile orchestrelor instituțiilor de cultură, dar colaborează cu succes și cu puținele orchestre private. În iunie 2024 a susținut la Ateneul Român cel mai important concert al său de până acum, în Stagiunea Regală, alături de mult apreciata orchestră bucureșteană Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Grigore.
Fără artificii și acțiuni agresive de promovare, Alexandra Ușurelu a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă speranță: să câștige aprecierea unui public educat, cu gusturi fine, ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol.
*****
Zaga Zaga Fesival – seri cu muzică bună, în zona „Vama” (La Camioane), un eveniment care se dorește să devină o tradiție în cadrul Zaga Zaga Sat.
